Iarăși…

Dragi prieteni, revin după o perioadă în care am fost inadmisibil de absentă! Aveți dreptate, nu așa am promis!

Da, am lipsit…dar numai fizic…gândul mi-a fost mereu la voi.

Am fost ocupată cu proiectul pe care în coordonez; managentul de proiect nu este un lucru ușor, mai ales atunci când acesta se răsfrânge asupra oamenilor, iar pe tine te preocupă realmente și rezultatele/efectele pe care le produce asupra lor, a acelora care sunt ceea ce se numește grupul țintă.

Nu, nu mă scuz…știu povestea…cine se scuză, se acuză…așa se face că de multe ori nu am răspuns la atacuri…ei, cu ceva vreme în urmă, nu acum! dar vă asigur că în această perioadă de absență am făcut lucruri bune și importante, poate vă voi povesti o dată.

Tot educația mă preocupă cel mai mult, dacă asta vreți să știți. Mă tot gândesc însă când oare, educația va fi cu adevarat prioritate națională? va fi vreo dată? Se pare că există mai multe pachete de legi ale educației…unde sunt? de ce nu sunt puse în dizbatere publică? E foarte bine dacă sunt mai multe opinii…rău ar fi dacă nu ar exista niciun interes, dar așa? cui îi este teamă? sau poate ar trebui să ne întrebăm cui îi place ca situația să rămână în continuare incertă, inechitabilă și plină de ambiguități? cui îi folosește? cine sunt cei care se folosesc de sintagma: dacă nu poți să îi conduci, încurcă-i?

Poate discutăm despre lucrurile  acestea, dacă, evident vă deranjează și pe voi.

Azi am găsit un blog al cărui conținut m-a impresionat – sunt povești adevărate, impresionante ale unor oameni care au aflat altfel decât noi, cei care avem bloguri, ce le poate aduce educația. Mi-am amintit cu această ocazie de multe alte exemple pe care le-am descoperit chiar eu, în vremea când am lucrat în Asistența Tehnică a proiectelor Phare 2004 si 2005. Am cunoscut atâția oameni minunați…poate vreți să îi cunoașteți. Să imi spuneți dacă da, putem depăna împreună poveștile lor.

Intrați și voi pe blogul acesta să vedeți câtă dreptate am!

http://isabellelorelai.wordpress.com cautati “Despre sanse, in general…”

Aruncati o privire, merita!

Dragi prieteni, nu stiu cum fac altii, dar eu sunt mereu foarte ocupata. Probabil ca nu stiu sa imi stabilesc prioritatile, nu stiu sa spun NU, asa ca … mereu sunt in ” viteza” . Am timp totusi sa caut pe net lucruri noi, asa se face ca am constatat ca in afara de toate minunile pe care le stiti postate pe You Tube, am gasit acolo un spatiu extrem de elevat, un spatiu cultural, deschis tuturor celor care vor sa invete intr-un mod informal, autodidact as spune. Va invit si pe voi, prieteni sa navigati pe acolo si sa folositi resursele deschise si libere pentru a deveni mai buni, mai pregatiti, mai flexibili si mai adaptati la realitatile pe care le traim.

http://www.oculture.com/2007/10/youtube_gets_smart_the_launch_of_new_university_channels.html

Educatie si cercetare pentru societatea cunoasterii

Strategia Nationala pentru educatie “Educatie si cercetare pentru societatea cunosterii” reprezinta un pas important realizat de catre Comisia Prezidentiala pentru Educatie de pe langa Presedintia Romaniei, un pas care urmeaza semnarii Pactului pentru educatie si prefateaza pachetul de legi pentru educatie.

Continutul primei strategii consistente si coerente pentru educatie ne intereseaza pe toti actorii sistemului de educatie: cadre didactice, elevi, parinti, reprezentanti ai comunitatii, administratiei locale.

Opinii, explicitari, interpretari, completari sunt, cu siguranta bine primite de catre membrii Comisiei.

Scrisoare deschisa catre profesori

 

Dragi slujitori ai şcolii,

Cu respect şi recunoştinţă, cu preţuire şi admiraţie, ne adresăm minunatei, puternicei, numeroasei categorii sociale a celor care şi-au ales activitatea didactică din vocaţie, slujind-o cu responsabilitate şi dedicându-se cu dăruire de părinte “Măriei-Sale, Copilul”.

Ceea ce se petrece în ultima vreme în sistemul de învăţământ românesc a dus în mod nedrept la discreditarea personalului didactic, de-a dreptul stigmatizat din cauza inevitabilelor revendicări, de cele mai multe ori de ordin material, (deloc de neglijat), dar şi din cauza defectuoasei abordări a problemelor şcolii în conţinutul şi specificitatea acestei instituţii unice de instrucţie şi educaţie.

Nu trebuie uitat niciun moment că societatea românească a evoluat de-a lungul timpului prin devotamentul şi munca susţinută a slujitorilor şcolii şi că dascălii au fost aceia care au format un tineret competent, serios, muncitor şi civilizat, care a asigurat forţă de muncă, dar şi specialişti în toate domeniile, iar performanţele, indiferent de domeniu, tehnic, medical, artistic sau sportiv, au dus în lume gloria României.

Aşa cum au arătat înaintaşii noştri, întemeietori ai invăţământului românesc, Gh. Asachi, Gh. Lazăr, Spriru Haret, ca şi marii scriitori ai neamului, Eminescu, Creangă, o naţie fără şcoală este o naţie fără viitor, fără perspective de progres şi civilizaţie.

Şcoala românească trebuie aşezată urgent pe temeiuri instructive şi educative care, valorificând tradiţia învăţâmântului românesc, să devină o instituţie modernă,performantă, în care omului de la catedră să i se asigure un statut social bine definit, în care să primeze respectul şi demnitatea.

Toţi am fost elevi. Multe se uită în lumea aceasta, dar nimeni, niciodată, nu a uitat fiinţa care i-a

pus condeiul în mână, însoţindu-i nu doar cu mişcarea propriei mâini, dar şi cu căldura inimii, conturul primelor litere. Cu toţii ne emoţionăm încă la amintirea celor care ne-au desluşit tainele cifrelor, ale fenomenelor naturii, ne-au cizelat limbajul şi ne-au trezit sentimente duioase pentru tot ceea ce este românesc.

Chiar dacă mulţi dintre aceştia au ajuns la vârsta senectuţii, ei nu au ieşit cu adevărat la pensie (poate doar cuponul sărăcacios de pensie le aminteşte nemilos condiţia vârstei lor), deoarece încă răspândesc lumină, continuă să transmită din bogaţia minţii şi sufletului lor, dacă nu altor copii, măcar nepoţilor lor. Merită să ne gândim şi la ei, fiindcă sufletul lor vibrează la fiecare început de an şcolar când zăresc pâlcurile de copii ce se îndreaptă spre şcoală, fiindcă cine a purtat catalogul sub braţ zeci de ani nu iese cu adevărat la pensie niciodată!

Pentru toţi cei care ştiu ce sentimente trezesc zecile de ochi aţintiţi asupra omului de la catedră, ce responsabilitate imensă are pentru acesta fiecare mesaj transmis oral sau pe tabla albită decretă, ne propunem să milităm activ, cerând societăţii româneşti şi, mai ales, guvernanţilor acestei ţări, să aşeze la locul cuvenit şcoala românească, drept instituţie de instrucţie şi educaţie de prim rang şi să redea meritata demnitate slujitorilor ei.

Cu respect şi recunoştinţă pentru efortul depus de oamenii de la catedră, vom lupta pentru recuperarea demnităţii lor!

 

Paloma Petrescu

Deputat PD-L colegiul 8

 

Scoala dupa scoala…sau la scoala fara ghiozdan

Va trebui sa luam taurul de coarne si sa incepem sa facem in tara asta ceea ce trebuie! Nu mai este timp sa tot incercam, apoi sa ne razgandim, apoi vin altii si strica totul, pe motiv ca nu ii reprezinta ce au facut predecesorii si asa mai departe.

Cei care chiar sufera sunt copiii, ei, care defapt ar trebui sa beneficieze de un sistem de educatie coerent, flexibil, prietenos dar ferm si nu in ultimul rand individualizat daca nu chiar personalizat. Fiecare dintre ei sa simta ca sistemul ii reprezinta, sa se regaseasca in el cu idealuri, aptitudini…sa poata alege si mai ales sa i se respecte optiunea.

Nu e greu de facut ceea ce trebuie, sunt multi oameni in tara care stiu si pot, doar ca nu au sansa asta.

Haideti sa incercam aici, sa adunam niste opinii.

Invatamantul primar si gimnazial trebuie sa fie organizat astfel incat atunci cand pleaca de la scoala copiii sa nu mai aiba lectii, teme pentru a doua zi, sa nu mai care kilograme de carti, caiete, fata de banca, echipament sportiv…

Se vehiculeaza teoria ca la noi, in Romania, copiii stau prea multe ore la scoala. Eu cred ca nu asta este problema, ci faptul ca ziua de scoala inseamna un numar de 6 – 7 ore in care elevii sunt ascultati, li se preda, au de prezentat teme… pe care le fac acasa dupa o astfel de zi de scoala. Dar daca ziua de scoala ar avea o alta structura? care? iata cum va propun eu:

2 – 3 ore de predare – invatare, evaluarea fiind formativa este integrata  in procesul de predare – invatare, vazut ca intreg.

1 – 2 ore de activitati de relaxare, team building, recreative, cand invatarea se face informal

1 – 2 ore de documentare, lucru la proiecte pe termen semestrial, teme asistate si realizate individual sau prin cooperare.

Ce spuneti daca ziua scolarilor ar incepe la 9.00, ar fi inclusa masa de pranz/gustare si s-ar incheia cel tarziu la ora 15.00?

In intervalul de timp din zi in care elevul nu este la scoala sau in alt cadru organizat/extracurricular, functioneaza educatia nonformala, care poate fi si ea planificata si controlata.

Pentru asistarea elevilor la teme si lucrul la proiecte, documentare etc, ne-ar fi de mare folos expertiza cadrelor didactice pensionare, care, in sistemul castig – castig, ar avea posibilitatea sa isi completeze bugetul foarte mic de care dispun dupa o viata de munca.

Spatiu exista din belsug, mai ales ca populatia scolara este in scadere, iar bani pentru reorganizarea si dotarea acestor spatii exista, doar trebuie bine chibzuiti – Fondurile structurale vor sprijini bugetul de stat.

Dar repetentia? cui foloseste? cat este de costisitoare? nu ma gandesc numai la costuri, ci si la timpul consumat de catre elev pentru a atinge baremul minim de promovare la 1 – 3 discipline din cele 10 – 14. Repetentia este un siplu instrument al unei educatii coercitive, care nu are nimic in comun cu democratizarea educatiei sau cu implicarea elevului in propria sa educatie, ceea ce reprezinta succesul educatiei asumate.

Ar fi posibil sa nu mai avem repetentie in sistemul nostru de invatamant? cu ce o vom inlocui sunt intrebari lansate in eter…la care o data si o data vom avea raspuns.

Va astept la cafeneaua profesionala la care, poate, creionam impreuna un sistem educational virtual.